Everybody, everybody, everybody wants to be a cat!

Emisiunea incepe la ora 14 si se asculta direct de pe site:

http://www.stillradio.com/

Initial am vrut sa intitulez emisiunea din aceasta saptamana cu ceva de genul: „Ce stim despre animalele din jurul nostru” sau alt titlu mai putin rasunator pentru o emisiune de sambata dupa pranz sau chiar sa o intitulez dupa fraza care-mi fu dat sa o aud zilele trecute chiar in buricul capitalei culturale a Romaniei: „Nu le dam de mancare pisicilor pentru ca sa nu se inmulteasca!” Poftim cultura la acel domn care a putut sa scape asemenea aberatie din zacamintele sale neuronale singulare. Dar sa nu fim rautaciosi cu bietii oameni, caci Fericiti cei saraci cu duhul si noi iertatori – pana la o limita, pentru ca,  pe lumea si universul acestea ale noastre, duale sau poate altfel.

De ce am ales sa denumesc emisiunea de azi dupa refrenul din faimoasa piesa a filmului Pisicile aristocrate, o sa aflati pe tot parcursul acestei emisiuni. Si daca nu o sa va conving sa adoptati o pisicuta

Toti prietenii mei au pisici. Toti bloggerii au pisici. Intrebati un blogger: ai pisica? e evident ca am pisica! E oare o moda sa avem pisica sau sa avem catel sau un animalut prin casa? Il tinem de bibelou sau de jucarie sau pentru ca ne e drag de el, ca de orice fiinta vie lasata de Cel de Sus aici pe pamant?

Cand scriam pe blog, aseara, ma uitam ca la picioarele mele dormeau trei pisicute: Isabela si Tudor, doi pisicuti in varsta de aproape 3 luni, pe care i-am gasit in subsolul de la spitalul Spiridon, pe cand aveau ei 2-3 saptamani. Fusesera parasiti de mama lor sau s-a intamplat ceva rau cu pisica mama de nu s-a mai putut intoarce la pui. Erau 4 pisoi care  plangeau de ti se rupea inima, eu i-am auzit prin zabrelele ferestrelor, intr-o duminica seara si luni dimineata m-am dus imediat sa ii iau, desi aveam examene cu studentii, am fugit sa vad ce se intampla acolo in subsol. Erau rupti de foame, plini de purici si de limbrici.  Asa pisoi slabi, scheletici, nu mai vazusem, erau piele si os, ca in filmele cu copii din Africa. I-am dus la veterinar, am riscat sa ii deparazitam intern si extern, la varsta aceea foarte mica, si au supravietuit. Din nefericire, una dintre pisicute a facut un sindrom diareic si s-a deshidratat peste noapte si nu am mai reusit sa o salvez. Pe cealalta surioara, frumoasa, alba cu pete roscate, au adoptat-o Corina si prietenul ei, doi tineri draguti, care au gasit anuntul meu de adoptie intr-un pet shop.  Au mai ramas cei doi pe care ii tin in camera la mine, pentru ca, din nefericire, administrarea de Frontline – anti purici – si de Cestal Cat – a actionat asupra organismului lor si, cred eu, ca le-a determinat rahitism. Intr-o zi am gasit-o pe Isabela in gradina, langa un gardut, ca nu se mai putea deplasa. Am crezut initial ca s-a lovit sau a cazut dintr-un copac, dar doctorii de la facultatea de medicina veterinara mi-au spus ca pe filmul radiografic se vad semne de rahitism, periostul este subtiat si avea si o tasare a vertebrelor L6-L7, motiv pentru care nu mai putea merge. I-am facut tratament cu vitamine pentru pisici, si-a revenit cam in doua saptamani, dar nu complet. Intre timp, am vazut ca si Tudor motanelul incepuse sa aiba aceleasi simptome, sa schiopateze intai, asa cum facuse si Isabela. Asa ca l-am luat si pe el in casa, pentru a-l putea supraveghea indeaproape si i-am administrat acelasi tratament. Tudor e bine, se joaca, merge normal, doar i-a mai ramas putin burtica mare, sper sa se rezolve cand va mai creste.  Insa zilele trecute Isabela a cazut din pat – greseala mea ca ii pusesem sa doarma in pat – si s-a lovit iar la coloana si picioare si iar nu mai poate merge. Din nou am mers la veterinar, iar tratament, iar injectii, biata pisicuta… O sa isi revina ea cand se va face mai mare, pe la 5-6 luni, insa pana atunci, trebuie sa avem grija de ei ca de niste copii mici.

O sa va intrebati daca nu mi-e teama ca o sa iau vreo boala de la ei. Nu, nu imi este, pentru ca incerc sa pastrez o limita a spatiului pentru fiecare dintre noi. Ii mangai, dar ma spal pe maini dupa ce ne jucam. I-am deparazitat, deci nu vor sari purici pe mine, curatenie se face zilnic, le schimb asternuturile si mancam frumos din castronase si la ore fixe. E drept ca noaptea mai flamanzim, dar i-am obisnuit sa doarma noaptea, cand dorm si eu, sa ne respectam reciproc spatiul de locuit si timpul de lucru si de joaca.

Pisicile ca si toate animalele, sunt foarte destepte. Cei trei de care v-am povestit mai inainte, Isabela, Tudor si Ludovic, sunt crescuti de mine, mi-au auzit vocea si vorbele si ma inteleg. Si eu le inteleg gesturile, stiu cand le e foame si ce anume vor sa manance sau daca vor sa ne jucam sau sa mearga la toaleta. Isabela inca nu merge singura la cutia cu nisip, pentru ca nu poate merge, doar se taraste. Dar stiu cand vrea una sau alta. Exista o comunicare intre noi si cred ca aceia care au animalute in casa, cunosc despre ce vorbesc eu acum.  Cred ca imprumutam si gesturi, asa incat o colega de-a mea de birou, mi-a zis intr-o zi ca ma aseman cu o pisica. Probabil ca torceam! 🙂